vineri, 10 februarie 2012

Noi suntem unice!

Cu modestie, cu mândrie, cu emoţie, cu teamă, trebuie să recunoaştem că, în contextul frumosului şi valorosului colectiv al Liceului „Andrei Mureşanu”, suntem unice! Doar noi, a IX-a P suntem, ca pe vremuri, ne-au spus veteranii, singura clasă compusă numai din fete! Doar noi urmăm cursurile profilului care pe timpuri (şi-acum!! - sperăm, vrem, luptăm să fie tot aşa!) a dat personalitate şi prstigiu liceului din Prund! Suntem vesele, prietenoase, dornice să ne afirmăm... Vrem să vă arătăm şi aici cât de frumoase suntem, cât de valoroase vom deveni, cât de apreciate (sperăm!) vom fi! Atenţie, pregătiţi-vă să apreciaţi cât de frumos ne vom prezenta în faţa domniilor voastre, în toată splendoarea devenirii noastre! Ne dorim să fim cronicarii (n-are feminin!!) clasei şi ai şcolii noastre dragi pentru următorii patru ani! La drum, fetelor, cu încredere, zâmbete, seninătate!! Trăiască IX P, trăiască „Mureşanu”!!! [N.B.: Cu scuzele de rigoare, rugăm cititorii dintâi să nu se lase păcăliţi de informaţiile de pe „toate postările”. Scriitura e a clasei şi doar avizată de către unii dintre profesorii clasei noastre! Deci să fim bine înţelese: noi, adică prin spiritul nostru, am redactat acest program-prezentare!]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu