luni, 9 iunie 2014

Fotografia - Amintirea de peste ani


Bună ziua, dragi cititori...
V-ați gândit vreodată ce pot însemna niște simple fotografii!?
Majoritatea dintre noi ne gândim că o fotografie este o simplă poză, pe o coală de hârtie care trebuie înrămată și admirată.
Dar eu cred că nu asta înseamnă cu adevărat o fotografie - este mai mult de atât.
Fotografia poate fi o amintire pe care o vei avea toată viața și pe care nu o vei pierde niciodată. De asemenea, poate avea o încărcătură emoțională pentru fiecare persoană în parte.
Prin obiectivul camerei de fotografiat poți acapara momente de neuitat, care se întâmplă într-o fracțiune de secundă și pe care doar aparatul le poate prinde, poți acapara peisaje minunate sau simple secvențe din viață care vor rămâne amintirile de peste ani.
Eu am mai făcut o postare de genul acesta, referitoare la fotografie - "Geniul fotografiei" - și poate v-ați dat seama de pasiunea mea cea mai mare - Fotografia.
Această pasiune s-a născut acum un an (dar eu cred că mi-a plăcut dintotdeauna tot ce ţine de fotografie), când am primit aparatul mult visat, obținut nu foarte ușor, deoarece un aparat profesional vine la pachet cu un buget mai mare. Dar, după lungi eforturi de strâns bănuți și cu ajutorul dragilor mei părinți, am reușit să-mi achiziționez copilaşul (așa îi spun eu, deoarece înseamnă foarte mult pentru mine, nu neapărat din cauza prețului, ci pentru că el este prietenul meu - mă ajută de fiecare data când vrem să imortalizăm momente, peisaje sau orice alt lucru care va rămâne o amintire frumoasă).
De asemenea, și colegele mele mi-au cunoscut această pasiune și am putut fi și eu... unul dintre fotografii prințeselor (mai avem în clasă o pasionată de fotografie care face niște portrete minunate și care este de asemenea foarte pricepută în această artă).
Dar gata cu atâta vorbăraie deoarece sper că v-am putut face curioși  și doresc  să vă  demonstrez la ce sunt eu pricepută.
Vă las mai jos galerie cu pozele făcute de mine, sper să vă placă și să vă încânte.
Mulți pupicei și o zi dulce să aveți,
Cătă :)







duminică, 8 iunie 2014

Pictura este tăcerea minții, muzica ochiului

După cum probabil ați citit în Catalogul regal, eu am un suflet de artist și în această postare vreau să îmi împart părerile și preferințele cu voi.
Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane. Pe cât de dificil de definit, pe atât de dificil de evaluat, având în vedere faptul că fiecare artist își alege singur regulile și parametrii de lucru. Prin modul său de manifestare, arta poate fi considerată și ca o formă de cunoaștere (cunoașterea artistică).
Recent am descoperit un citat incredibil despre pictură, care de altfel este și titlul acestei postări, în cartea lui Orhan Pamuk, "Mă numesc Roşu" (1998), care m-a impresionat și pe care vreau să vi-l spun si vouă, sper să vă placa: "Pictura este tăcerea minţii, muzica ochiului"
Vă voi arata unele dintre cele mai uimitoare creații de artă pe care le-am văzut și sper ca și voi să vedeți profunzimea și talentul acestor artişti, deoarece unele dintre ele sunt atât de bine realizate că par fotografii.













Vă transmit pupici, Alexandra!


luni, 3 februarie 2014

Horoscopul Egiptean al Sufletului


Publicat pe 24 Mai 2013

Ziua naşterii îţi poate dezvălui frânturi din suflet şi din destin. Citeşte acest horoscop fascinant, un horoscop cum poate nu ai mai citit demult, bazat pe concepţiile vechilor egipteni asupra sufletului. Descoperă, în funcţie de ea, cărei zodii a sufletului îi aparţii şi ce spune acest lucru despre sufletul, viaţa şi destinul tău!

Pentru vechii egipteni, sufletul era esenţa vieţii şi a nemuririi, cheia către viaţa prezentă şi către viaţa viitoare. În cultura egipteană antică, se credea că sufletul uman este alcătuit din cinci părţi: Ren, Ba, Ka, Sheut şi Ib.

Horoscopul Sufletului: Sufletul tău în ce zodie este?


Născut în zilele de 1, 6, 11, 16, 21, 26, 31 – Zodia sufletului tău este REN (Nume)

Un om trăieşte atâta timp cât numele îi este pronunţat, citit, rostit, vorbit, credeau vechii egipteni... Ren (numele) era considerat de vechii egipteni drept o parte inerentă sufletului, fără de care fiinţa umană nu ar putea exista. Prin urmare, Ren era acordat fiecărei persoane în parte chiar de la naştere, încă din momentul în care a păşit în lumea aceasta. 
Cei guvernaţi de Ren şi în a căror componentă sufletească predomină Ren sunt persoane al căror destin stă sub semnul talentului, al curgerii şi al împlinirii, al viziunii şi al reformării. Au un suflet cald, generos. Numele lor a fost născut pentru a fi dat mai departe… Au poveşti de viaţă interesante, iar existenţa lor îi va marca într-un fel sau altul pe ceilalţi şi va servi drept model, sursă de inspiraţie sau de curaj de a fi altfel. Aceşti nativi au un dar aparte al zeilor, acela de a se ridica deasupra. Printr-o idee genială, printr-o viziune, printr-o alegere, printr-un stil de viaţă… Sunt însă introvertiţi, sensibili şi vulnerabili din punct de vedere emoţional. Au schimbări bruşte de dispoziţie şi uneori se simt nefericiţi din cauza incapacităţii de a se adapta în comunitatea de care aparţin. Criticile îi destabilizează puternic. Fără ei, lumea ar fi o lume mai puţin avansată.
Născut în zilele de 2, 7, 12, 17, 22, 27 - Zodia sufletului tău este BA (Suflet)

Conceptul antic de Ba al egiptenilor aduce teribil de mult cu noţiunea contemporană a “personalităţii”. Ba este cel care face ca o persoană să se distingă de toate celelalte şi să fie specială, într-un mod absolut unic. Adeseori, Ba este înfăţişat drept o pasăre cu cap de om ce îl lua cu sine pe Ka (sufletul) în viaţa de după moarte, odată ce îşi înălţa zborul deasupra mormântului persoanei respective.
Cei guvernaţi de Ba şi în a căror componenţă sufletească predomină Ba sunt persoane emoţionale, cu o viaţă interioară bogată. Prin sângele lor le curge parcă însuşi sufletul. Sunt aparent calme, liniştite, însă pe interior ard la flacără molcomă. Au un traseu al vieţii ascensional şi urmăresc să evolueze spiritual, să-şi depăşească defectele şi să devină oameni mai buni. Ajungi cu greu la sufletul lor, însă cu greu mai poţi ieşi de acolo. Sunt persoane transparente, cu coloană vertabrală, profunde şi capabile să vadă dincolo de suprafaţă şi aparenţe. Au o personalitate puternică şi lecţii de viaţă puternice, care îi vor marca şi vor constitui baza pentru înţelepciunea lor interioară. Fără ei, lumea ar fi o lume mai puţin înţeleaptă.
Născut în zilele de 3, 8, 13, 18, 23, 28 - Zodia sufletului tău este KA (Strălucirea vitală)

Încă din prima secundă a vieţii sale, Heket, creatorul Ka-ului pentru fiecare persoană în parte, îl insuflă într-un prunc, conferindu-i ceva ce îl face să fie “viu”…, iată ce credeau vechii egipteni despre strălucirea vitală primită de om de la zeităţi încă de la naştere. Ka este un minunat concept al vechilor egipteni, un element esenţial şi vital ce reprezintă însuşi elixirul vieţii. Ka este “esenţa vitală” a unei persoane, iar fără de el fiinţa umană nu ar mai putea fi în viaţă. Ka delimitează tărâmul vieţii de tărâmul morţii. În momentul în care Ka este luat de Ba, suflul vieţii părăseşte trupul şi survine moartea fizică.  
Cei guvernaţi de Ka şi în a căror componenţă sufletească predomină Ka sunt 100% oameni al vieţii şi ai simţurilor. În sufletul lor zace soarele vieţii, iar întreaga lor fiinţă exprimă un ceva aparte. Au vitalitate fizică şi sufletească, sunt efervescenţi şi şi-au autoeducat gândirea pozitivă. Este o plăcere să îi ai în preajmă, întrucât sunt inteligenţi şi insuflă o stare de bine şi de elevare, iar conversaţia cu ei este o adevărată plăcere. Totodată, sunt ludici, pasionali, dinamici şi activi, adorând natura, libertatea şi tot ce ţine de mediul exterior. Mărunt sau mare, trăiesc fiecare moment al vieţii lor la intensitate maximă. Îi energizează, binedispun şi îi motivează pe cei din jurul lor. Fără ei, lumea ar fi o lume mai tristă.

Născut în zilele de 4, 9, 14, 19, 24, 29 - Zodia sufletului tău este SHEUT (Umbra)
Nu poate exista un om fără de umbră, iar umbra este singura care îl însoţeşte pe om de-a lungul întregii sale existenţe pe pământ. Ea este nelipsită de lângă om şi, prin urmare, vechii egipteni considerau că umbra este un fel de amprentă a persoanei respective, conţinând ceva din persoana pe care o însoţeşte. 
Cei guvernaţi de Sheut şi în a căror componenţă sufletească predomină Sheut sunt oameni eterici, diafani, cu un comportament discret şi plin de tact. Au o delicateţe spirituală şi a felului de a fi care îi atrage pe mulţi. Sunt înţelegători, toleranţi, diplomaţi, întotdeauna cu un cuvânt bun de spus la adresa cuiva. Iubesc dreptatea şi gândesc de două ori înainte de a emite judecăţi răutăcioase asupra cuiva. Ba mai mult, aceşti oameni delicaţi, calmi, joviali, se transformă în apărători redutabili ai celor aflaţi în situaţii defavorabile sau puşi de zid de prejudecăţi.
Mintea lor este ascuţită şi pătrunzătoare atunci când vine vorba de lucruri materiale, însă au o anumită inocenţă în felul în care relaţionează cu cei din jur. Sunt adesea dezamăgiţi şi răniţi de cei din jur, dar nu îşi pierd nobleţea şi gentileţea sufletească care le sunt atât de specifice. Este aproape imposibil să le distrugi puritatea, simplitatea sufletească. Este a doua lor natură. Ei sunt cei care văd latura bună şi pozitivă din fiecare din oameni. Fără ei, lumea ar fi o lume mai rea.
Născut în zilele de 5, 10, 15, 20, 25, 30 - Zodia Sufletului tău este IB (Inima)
Ib este însăşi inima, inima metafizică, sediul care găzduieşte emoţiile, cugetările, voinţa şi dorinţa de a face. Ib este însuşi drumul către eternitate şi o viatţă întru soare. Ib a luat naştere dintr-o singură picatură de sânge, luată la concepţie, din inima copilului unei mame. 
Cei guvernaţi de Ib şi în a caror componenţă sufletească predomină Ib sunt oameni ai inimii, oameni ai simţirii, ai emoţiilor şi ai reacţiilor afective. Inima este puternică, este minunată, este cea care pune în mişcare sângele, face posibilă coexistenţa şi funcţionarea celorlalte organe. Fără acest element cheie, viaţa nu ar putea fi susţinută. Oamenii lui Ib au un suflet frumos, neobosit în a iubi, capabil să dăruiască şi să primească pe măsură. Ei sunt cei care au primit de la zei poate cel mai minunat har al vieţii, cel al iubirii, fără de care nimic nu ar avea un sens.
Oamenii lui Ib sunt oameni creativi, care iubesc frumosul în toate formele sale, sunt armonioşi şi echilibrati. Iubesc sinceritatea. Iubesc iubirea. Au nevoie de un cămin stabil şi de o familie unită pentru a se simţi fericiţi. Au nevoie de perioade de singurătate, în care să se regăsească şi din care să-şi extragă resursele energetice şi afective. Fără ei, lumea ar fi o lume mai puţin afectuoasă.







sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Geniul fotografiei

Cum toţi avem câte o pasiune, hobby sau vreun talent ascuns, o să vă prezint şi una dintre pasiunile mele cele mai mari,aceasta fiind: Fotografia.
În timpul liber sau ori de câte ori observ un peisaj care îmi atrage atenţia, aparatul mă ajută să acaparez acel peisaj. Dar să ştiţi că mai avem în clasă o prinţesă foarte talentată în arta fotografiei, aceasta fiind Dana, care realizeză nişte fotografii minunate si creative. :)
În această postare nu o să vă arăt fotografiile nostre, ci o să vă prezint un tânăr foarte talentat în arta fotografiei care creează nişte fotografii foarte diferite și spectaculoase.
Zev, în vârstă de 14, ani este unul dintre cei mai talentați tineri fotografi ai vremurilor noastre. Adolescentul, care s-a născut și a crescut în Massachusetts, posedă abilităţi caracteristice unor autori maturi și realizaţi. 
Zev lucrează cu diferite genuri și tehnici, dar este pasionat în special de crearea portretelor şi autoportretelor în genurile suprarealism şi realism magic. O serie de astfel de portrete este numită “Little Folk” (“Micul popor”). Tema generală a acestor lucrări este jocul cu mărimile si proporţiile. Micşorându-şi rudele, Zev trimite spectatorul într-o călătorie magică, unde el deschide pentru sine lumea înconjurătoare: un fir de iarbă poate fi folosit ca umbrelă, iar o ghindă poate fi un fotoliu potrivit. Autoportretele sale arată că el, în esenţă, încă este un copil şi asta îl face un fotograf şi mai uimitor.
O să vă prezint noile sale creaţii şi vă propun să apreciați viziunea incredibilă şi talentul tânărului creator.                       
                                                                        












Pasionaţilor de fotografie şi nu numai lor, le propun să-şi lase părerea mai jos, într-un comentariu despre creațiile tânărului fotograf,Zev.
Have a nice day!
Cătă :)