sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Geniul fotografiei

Cum toţi avem câte o pasiune, hobby sau vreun talent ascuns, o să vă prezint şi una dintre pasiunile mele cele mai mari,aceasta fiind: Fotografia.
În timpul liber sau ori de câte ori observ un peisaj care îmi atrage atenţia, aparatul mă ajută să acaparez acel peisaj. Dar să ştiţi că mai avem în clasă o prinţesă foarte talentată în arta fotografiei, aceasta fiind Dana, care realizeză nişte fotografii minunate si creative. :)
În această postare nu o să vă arăt fotografiile nostre, ci o să vă prezint un tânăr foarte talentat în arta fotografiei care creează nişte fotografii foarte diferite și spectaculoase.
Zev, în vârstă de 14, ani este unul dintre cei mai talentați tineri fotografi ai vremurilor noastre. Adolescentul, care s-a născut și a crescut în Massachusetts, posedă abilităţi caracteristice unor autori maturi și realizaţi. 
Zev lucrează cu diferite genuri și tehnici, dar este pasionat în special de crearea portretelor şi autoportretelor în genurile suprarealism şi realism magic. O serie de astfel de portrete este numită “Little Folk” (“Micul popor”). Tema generală a acestor lucrări este jocul cu mărimile si proporţiile. Micşorându-şi rudele, Zev trimite spectatorul într-o călătorie magică, unde el deschide pentru sine lumea înconjurătoare: un fir de iarbă poate fi folosit ca umbrelă, iar o ghindă poate fi un fotoliu potrivit. Autoportretele sale arată că el, în esenţă, încă este un copil şi asta îl face un fotograf şi mai uimitor.
O să vă prezint noile sale creaţii şi vă propun să apreciați viziunea incredibilă şi talentul tânărului creator.                       
                                                                        












Pasionaţilor de fotografie şi nu numai lor, le propun să-şi lase părerea mai jos, într-un comentariu despre creațiile tânărului fotograf,Zev.
Have a nice day!
Cătă :)