În tot acest timp (adică de la 7:30 până la 15:15) trebuie să stăm două fete la intrarea elevilor şi o fată la intrarea profesorilor şi mai trebuie să scriem persoanele străine care intră în scoală, să sunăm de ieşire sau de intrare şi altele...
Dar, destul cu astea, că sunt plictisitoare!!!
Iată cam cum începe o astfel de zi:
Pe la 7:30 trebuie să fii la școală (muuult mai devreme ca de obicei) off!!! Apoi, încep să apară primii elevi, care sunt foooooarte "dornici de școală" (se vede de pe feţele lor, mai ales în zilele de luni când ştii că ai în față 5 zile de scoală în care trebuie să înveţi, să faci teme şi să dai teste... uff!).
De atunci, adică de pe la 8, 8 și 10, staaai până la ora 15:00 pe un scaun şi îţi "omori nervii" cu observaţii (ironic, toate legate de uşă!!) la adresa colegilor mai mici sau mai mari: ÎNCHIDEŢI UŞA, CĂ ÎMI ESTE FRIG! NU MAI TRÂNTIŢI UŞA! sau AVEŢI GRIJĂ CU UŞA! şi tot aşa, în fiecare pauză, până la un moment dat, când îţi dai seama că vorbeşti în zadar şi renunţi resemnată.
Dar statul degeaba îţi aduce şi satisfacţii..., ne mai jucăm pe laptop..., sau mai avem "musafiri" (cei care au oră liberă, care vin prea devreme, când uită că au ore de la 9 sau chiar elevi de pe la alte licee). Bine! trebuie să ştiţi că toate acestea sunt valabile pentru elevii care stau la intrarea elevilor. Celălalt..., eheeee..., nu vreți să știți...: singur, trist şi neajutorat, fiind nevoit să se descurce doar cu un iPod şi mereu stresat că trebuie să sune la fără 10 sauuu "Oare asta e pauza mare??"
Dar merge..., singuraticul se adaptează, timpul trece totuși, când prietenii te ajută şi mai faci cu rândul: una, o oră, alta, o oră. Mai socializezi și tu... că, unde-s doi...
Bineînţeles că şi de aici se nasc certuri cum ar fi: Eu am stat acolo o oră şi 20 de minute, acum e rândul tău! Ba nu, eu am stat 2 ore! şi tot aşa până când realizăm că este, uraaa!!!, ora 15 şi trebuie să plecăm, dar nu înainte de a ne lăsa "amprenta" în registru, care la sfârşitul unei zile este completat (nu numai) cu numele persoanelor străine, ci şi cu inimoare, steluţe şi alte semne de „nu mă uita”, făcute la plictiseală.
Dar merge..., singuraticul se adaptează, timpul trece totuși, când prietenii te ajută şi mai faci cu rândul: una, o oră, alta, o oră. Mai socializezi și tu... că, unde-s doi...
Bineînţeles că şi de aici se nasc certuri cum ar fi: Eu am stat acolo o oră şi 20 de minute, acum e rândul tău! Ba nu, eu am stat 2 ore! şi tot aşa până când realizăm că este, uraaa!!!, ora 15 şi trebuie să plecăm, dar nu înainte de a ne lăsa "amprenta" în registru, care la sfârşitul unei zile este completat (nu numai) cu numele persoanelor străine, ci şi cu inimoare, steluţe şi alte semne de „nu mă uita”, făcute la plictiseală.
Şi aşa se încheie o zi " de serviciu pe școală" şi... a doua zi... Hooppp! Din nou la programul normal..., la orele obişnuite şi la rutina zilnică.
Pupici, Theo! :*:*
Haaaaa... ziua aia a fst deosebita...
RăspundețiȘtergereda dac sincer cam plictisitor..:((
mai bine stau la ore sa ma plictisesc decat akolo... :P
cat despre "oaspeti" mi-a placut cum ai spus :)) :* :*
taci tu! :))ca a fost faain :X...sii mersii din nou ca ai stat acolo :X:X:X copilul meu bomba >:D<
RăspundețiȘtergereDa da oaspetii :)):)):))
Theo <3
Mihaela, tastează mai încet şi mai cu grijă, că nu dau turcii!
RăspundețiȘtergereOaspeti ăi?:)) Si ce mai oaspeti de vază:))
RăspundețiȘtergerehai gata gata :)) cel putin nu ne-am plictisit :)) :-?? am dreptate? :-?
RăspundețiȘtergerePop