În toate cărţile fantastice pe care le citisem eroina principală făcea o
adevărată scenă de uimire şi refuza tot ceea ce i se spunea într-o astfel de
situaţie. Dar eu nu eram o eroină. Nu eram şi nu voi fi vreodată.
Şi nu ştiu cât timp am rămas acolo, fără să mă mişc, privindu-l de parcă nu
înţelegeam ce îmi spune. Dar adevărul e că l-am crezut din prima clipă. Eram
gata să cred orice îmi spunea, şi nici acum nu înţeleg încă de unde venea toată
această încredere.
Vroiam să îi pun o groază de întrebări. Vroiam să ştiu totul şi în acelaşi
timp îmi era frică de ceea ce voi afla. Într-un timp mi-am făcut curaj şi l-am
întrebat:
- Ce e un spirit ?
Mi-a evitat privirea şi, uitându-se în pământ, mi-a răspuns:
- Eu sunt un spirit. Şi tu eşti, însă doar pe jumătate. Îţi voi spune ce nu
e. Nu e uman. Nici fizic, nici psihic. Practic, un spirit nu are formă
materială propriu-zisă. Presupun că deja ai avut altercaţii cu fenomene pe care
nu poţi să ţi le explici.
- Şi de ce sunt şi eu un spirit ? Cum devii unul ? Şi de ce neapărat eu ?
M-a privit preţ de o secundă de parcă şi-ar fi măsurat cuvintele.
- Unul din strămoşii tăi a fost unul. Gena se transmite şi alege, fără un
anume motiv, pe unul din urmaşii acelui spirit. Doar că şi tu poţi alege: să rămâi să
trăieşti aşa în continuare sau să devii ca mine. Dar ascultă-mă cu atenţie.
Nimic nu vine doar cu părţi bune. Ai multe avantaje. Ai o forţă psihică
extraordinară, şi capacităţi ce depăşesc limitele umane. Dar nu poţi simţi totul aşa cum o faci
acum. Şi mai trebuie să ştii un lucru, poate cel mai important dintre toate,
partea prin care te desparţi pentru totdeauna de umanitate. Te hrăneşti cu
energia oamenilor. Îi seci de putere.
Un moment am stat să mă gândesc ce anume oare îmi spunea. Cantitatea enormă
de lucruri uluitoare pe care mi le dezvăluia mă bulversa. M-am gândit ceva timp
la ceea ce urma să îi spun.
- Cum adică mă hrănesc cu energie ? E cumva similar cu ce mi-ai făcut tu mai
înainte ?
- Da, e acelaşi lucru. Dacă te goleam de energie deveneai un spirit. Pentru
un om obişnuit procesul din urmă e fatal.
- De ce te-ai oprit ? l-am întrebat fără să mă mai gândesc.
M-a ţintuit îndelung cu privirea lui de gheaţă, atât de tristă, încât m-am
cutremurat.
- Ţi-am dat ocazia să alegi. Nu mi-aş asuma riscul să îţi schimb viaţa atât
de drastic fără acordul tău.
În momentul ăla orice urmă de teamă din mine dispăruse. Doar că realizam că
nu am fost niciodată o persoană normală şi că tot ce credeam despre mine se
dovedea a fi greşit. Dintr-o dată, nu mai eram fata cea ciudată, retrasă şi
tristă. Eram un spirit, o fiinţă a cărei existenţă ar fi pusă la îndoială de
orice persoană raţională.
- Şi cum aş putea să încep o viaţă nouă, o viaţă despre care nu ştiu nimic
? L-am privit drept în ochi, fără să ştiu ce fel de răspuns aş putea primi.
- Ştiu că momentan îţi e imposibil să ai încredere în mine. Dar nu am nici
un motiv să te mint sau să te amăgesc. Tot ce pot să îţi spun e că te voi
ajuta. Voi face tot posibilul să fii exact ceea ce ţi-a fost menit să fii.
Heather, totul ţine până la urmă de tine. De capacitatea ta de a uita totul şi
de a începe să trăieşti o viaţă ciudată, dar care te va scăpa de suferinţa asta
inutilă şi fără motiv. Nu mă privi aşa. Ştiu toate astea pentru că şi eu am
trecut prin aceleaşi lucruri. Nu sunt un erou şi nici nu o fac pe eroul. Dar nu
mi-aş mai dori ca altcineva să simtă aceleaşi lucruri.
Pentru prima oară nu îmi mai era frică de schimbare. Mi-aş fi asumat orice
risc. Tot timpul fugeam de schimbări, refuzam să mă schimb, mă încăpăţânam să
rămân aceeaşi. Dar ştiam şi eu că nu mai puteam continua aşa. Şi mai ştiam că,
dacă nu schimb ceva, regretele mă vor măcina mai târziu. Şi... până la urmă nu
mă schimbam. Doar aflam cine sunt cu adevărat.
- Aştept decizia ta. Rămâi pe loc sau intri în lumea mea. Doar că nu uita,
nu există cale de ieşire.
Nu am mai stat pe gânduri. Mi-am adunat toată hotărârea de care dispuneam
şi i-am răspuns:
- Da. Vreau să fiu un spirit.
Bianca Goşman ♥
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu