duminică, 17 iunie 2012

Un final pe măsură

De aici încep cu surpriza mea pe care mi-am făcut-o eu însămi la sfârşit de clasa a IX-a. Ei şi ce să vă spun: eu, care sunt un copil cuminte şi timid, nici prin cap să-mi dea că păţesc aşa belea :D
Totuşi, demult tare, eu aveam un gând viclean: ,,Cad jos, îmi rup mâna dreaptă şi nu merg la şcoală o lună de zile” xD  Heh, uitaţi-vă că visul meu viclean şi copilăros care include toate soluţiile de a nu merge la şcoală s-a îndeplinit! :))
Dar să ştiţi că trei zile state în pat, fără prinţesele mele, ţipetele lor, banca mea, profesorii, clopoţelul pe care de-abia îl aşteptam să sune în pauză, îmi lipsesc şi chiar îmi lipsesc foarte mult! Acesta numesc eu ghinion, când e sfârșit de an şcolar cu noua mea clasă, când mă gândeam că, dacă prima zi de şcoală am ratat-o, atunci  de data asta ultimul nostru clopoţel va fi un pic mai special, pentru mine cel putin. Dar n-a fost să fie!

În fine, dragele mele prinţese îmi pare rău că ne despărţim cu o săptămână mai devreme, totuşi m-am ales cu ceva pe gipsul meu: autografe de la prinţese și susţinerea voastră care contează mult pentru mine :* 
Vă pup şi vă doresc să aveţi un clopoţel de final de an cât mai frumos :*
P.S Dar cel mai important, o vacanţă de vis!!  >:D<  

Miha :*


2 comentarii:

  1. Bravo, draga mea. Fii cu moralu' sus, ştii că te iubim. >:d< Şi te mai vizităm la cămin, că doar profii ne lasă, că de. :))

    RăspundețiȘtergere
  2. poi clar ... ca de.. ii bat eu :))
    merci mult, apreciez asta :*:* mai vin si eu pe la sc...adica ma aduc bodygarzii in spate :)) ca mor de plict la camin :(
    >:D<

    RăspundețiȘtergere