sâmbătă, 16 iunie 2012

GALERIA PRINŢESELOR 17: Prinţesa fashion



    Cu paşi mici, dar repezi, iată că am ajuns şi la prinţesa cu numărul 17, şi anume Alexandra D. 
           
     Data trecută, Sabina v-a spus despre Alexandra că este fotomodelul clasei şi acest lucru nu s-a schimbat. Alexandra se împarte între pasiunea ei: modellingul şi şcoala, iar după părerea noastră le face foarte bine pe amândouă.

    Este o persoană sociabilă care îşi face imediat prieteni, de aceea s-a acomodat foarte repede la viaţa de liceu. Este o fire mai impulsivă iar acest lucru, pentru unii oameni, poate fi un lucru rău, dar ea ştie să arate că nu este aşa, ba din contră. Alexandrei nu îi place bârfa şi preferă să-ţi spună tot ce are pe suflet, în faţă, astfel încât să nu te rănească.

    Îi place ca o persoană să fie la fel de sinceră ca ea, de aceea îşi alege cu grijă prietenii şi, atunci când o face, are grijă să se implice total în acea prietenie.
   Atunci când cineva are nevoie de ceva, ea îi sare în ajutor şi, când zice ceva, are grijă să se ţină de promisiune.
   În afara pasiunii pentru modelling Alexandra mai are o pasiune şi anume dansul. Atunci când intră în sala de dans, lasă toate problemele afară şi se implică total, astfel încât paşii să-i iasă perfect. Chiar dacă nu îi place să se laude, este foarte talentată şi, atunci când vrea, ne uimeşte cu paşii pe care îi face.

  La orele de practică, Alexandra se comportă exemplar şi ştie cum să se impună, astfel încât copiii să asculte de ea. Îi plac foarte mult copiii şi de aceea se implică în diverse activităţi împreună cu ei. Îi ajută şi le explică cum este mai bine să facă pentru ca totul sa iasă perfect.

  La final, vreau să reţineţi despre Alexandra că este o persoană cu un suflet bun care te ajută mereu la nevoie.

Manu

N.B. Tot ce am scris aici este doar părerea mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu