Imediat clasa a IX-a se termină, iar
voi trebuie să ne cunoaşteţi aşa cum suntem acum: bobocii liceului.
Următoarea în Galeria Prinţeselor
este: Prinţesa Cătălina D.
În
prima mea postare v-am spus despre Cătălina că stă în prima bancă şi ajută
profesorii. Acum situaţia s-a schimbat, ea nu mai stă în aceeaşi bancă dar asta
nu înseamnă că nu mai vine în ajutorul profesorilor atunci când aceştia îl
solicită.
De asemenea, este o prietenă adevărată şi
e mereu alături de prietenii ei atunci când aceştia au nevoie de ea.
Cătălina este o persoană originală,
creativă şi cu multe idei bune cu care reuşeşte deseori să ne scoată din
încurcături.
Lucrează foarte bine în echipă, mai
ales atunci când din echipa respectivă fac parte şi prietenele ei la care ţine
ca la nişte surori.
Atunci cănd lucrează la o activitate,
este mereu organizată şi se implică trup şi suflet, pentru ca acea activitate
să fie una reuşită.
Dar, cu toate acestea, ştie să se şi
distreze atunci când e cazul, fiind deseori sufletul petrecerii.
Are multe pasiuni, printre care şi
cititul, iar când începe să citească o carte care o interesează cu adevărat,
intră în pielea personajului şi trăieşte la maxim ceea ce se întâmplă în carte.
Este o fată amuzantă care reuşeşte să
te facă să zâmbeşti oricât de rău te-ai simţi.
La final, vreau sa reţineţi despre
Cătălina că este o persoană sufletistă şi o prietenă adevărată.
Vă pupăm, Sabina şi Manu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu