Bună ziua, dragi cititori...
V-ați gândit vreodată ce pot însemna niște simple
fotografii!?
Majoritatea dintre noi ne gândim că o fotografie este o
simplă poză, pe o coală de hârtie care trebuie înrămată și admirată.
Dar eu cred că nu asta înseamnă cu adevărat o
fotografie - este mai mult de atât.
Fotografia poate fi o amintire pe care o vei avea toată
viața și pe care nu o vei pierde niciodată. De asemenea, poate avea o încărcătură
emoțională pentru fiecare persoană în parte.
Prin obiectivul camerei de fotografiat poți acapara momente
de neuitat, care se întâmplă într-o fracțiune de secundă și pe care doar
aparatul le poate prinde, poți acapara peisaje minunate sau simple secvențe din
viață care vor rămâne amintirile de peste ani.
Eu am mai făcut o postare de genul acesta, referitoare la
fotografie - "Geniul fotografiei" - și poate v-ați dat seama de pasiunea
mea cea mai mare - Fotografia.
Această pasiune s-a născut acum un an (dar eu cred că mi-a
plăcut dintotdeauna tot ce ţine de fotografie), când am primit aparatul mult
visat, obținut nu foarte ușor, deoarece un aparat profesional vine la pachet cu
un buget mai mare. Dar, după lungi eforturi de strâns bănuți și cu ajutorul
dragilor mei părinți, am reușit să-mi achiziționez copilaşul (așa îi spun eu,
deoarece înseamnă foarte mult pentru mine, nu neapărat din cauza prețului, ci pentru că el
este prietenul meu - mă ajută de fiecare data când vrem să imortalizăm
momente, peisaje sau orice alt lucru care va rămâne o amintire frumoasă).
De asemenea, și colegele mele mi-au cunoscut această pasiune
și am putut fi și eu... unul dintre fotografii prințeselor (mai avem în clasă o
pasionată de fotografie care face niște portrete minunate și care este
de asemenea foarte pricepută în această artă).
Dar gata cu atâta vorbăraie deoarece sper că v-am putut face
curioși și doresc să vă
demonstrez la ce sunt eu pricepută.
Vă las mai jos galerie cu pozele făcute de mine, sper să vă
placă și să vă încânte.
Mulți pupicei și o zi dulce să aveți,
Cătă :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu