Dulcele, grasele și frumoasele mele :* Am un
dor nebun de voi :( Cred că sunt unica care m-am întristat când am aflat că mai
e o săptămână de vacanță! Știu, sună straniu, dar îmi este foarte dor de Brașov
și această săptămână e doar o prelungire de plictiseală, decât de vacanță
pentru mine.
Vara aceasta a fost chiar faină, am petrecut-o cu prietena mea pe care nu am văzut-o de mult timp și chiar ne-am distrat, dar acum, că sunt singură, sesisez că ea și toți ceilalți aparțin doar unui moment, doar verii, am realizat că voi sunteți cei ce fac parte din viața mea acum, voi sunteți stabilitatea de care am nevoie mereu, de asta îmi este foarte dor!
Știu și înteleg că totul e relative, dar vreau să împart prezentul meu cu voi :X princessele mele, cât mai repede posibil!!!

pup :*
Cu drag, Miha >:D<
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu