vineri, 11 mai 2012

GALERIA PRINŢESELOR 6 : Prinţesa cântăreaţă


   Din ce în ce mai multe caracterizări ale prinţeselor prind contur, dar nu ne putem opri până când nu le cunoaşteți pe toate, de aceea acum a venit rândul prinţesei Mădălina A.

    Mădălina este o persoană cu multe calităţi, iar una din cele mai importante este cântatul. Mădă are o voce de aur, cu care reuşeşte să ne uimească de fiecare dată.
     Datorită acestui minunat dar pe care îl are, ea face parte din corul liceului – iar eu de-abia aştept să o ascult cântând un solo.

    Dar cu toate acestea nu este o persoană încrezută, ba din contra, este mereu gata să te ajute cu tot ceea ce ai nevoie – dar noi, vă daţi seama că mereu îi cerem ajutorul la muzică, iar ea, încântată, ni-l acordă, fericită că poate face ceva pentru noi – şi nu ne supărăm atunci când ne spune că am căntat fals, sau nu a fost la înălţimea la care trebuie.
    O altă calitate a Mădălinei este aceea de a fi o super prietenă. Este atât de dedicată unei prietenii, încât oricine şi-o doreşte ca prietenă. Te împrieteneşti foarte uşor cu ea, iar dacă reuşeşti să-i căştigi încrederea va fi prietena ta pe viaţă.

     La orele de practică, participă mereu cu mare interes şi cu multă dăruire, acest lucru datorâdu-se iubirii pe care o are pentru copii, dorindu-şi cu adevărat să devină educatoare.
     Este una dintre acele fete de la care poţi învăţa mereu ceva nou şi de asemenea una dintre cele mai bune din clasă la matematică, venindu-ne mereu în ajutor înaintea unei lucrări sau a tezei, explicându-ne ce nu am înţeles.
      Mădă este foarte sinceră cu persoanele din jurul ei şi le spune mereu ce are pe suflet, deşi atunci când se enervează este oarecum impulsivă.
      Ea vrea mereu ca noi să fim unite în tot ce facem şi de aceea, face tot posibilul ca acest lucru să devină realitate.

      Ca şi celorlalte prinţese, Mădă nu simpatizează persoanele care fac tot ce pot pentru a obţine o notă bună (din fericire, în clasă la noi nu există astfel de persoane) sau orice altceva ce îşi doresc.
       În final, vreau să reţineţi că, Mădălina este una din „cântăcioasele” clasei şi una dintre cele mai bune şi sincere prietene pe care cineva o poate avea.
   
                   Cu mult drag, Sabina !

N.B. Tot ce am scris aici este doar părerea mea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu