CRITICUL „CHINUIT” ŞI ELEVA „SILITOARE”!

Era marţi! Cum bine ştiţi, o zi obositoare pentru tot omu’. Totuşi, una din sutele de zile în care timpul trece într-o clipită…  Normal, o zi obişnuită din viaţa unui elev se desfăşoară dupa o schemă cunoscută până la plictis: şcoală, fugă după autobuz, teme, şi... pentru ca ziua să fie (de-) plină, şi ceva pași de Cha-Cha, la un club de dans din centru.
    Ei, ei… până în momentul de faţă… totul OK!... da, dar povestea continuă!... După o zi atât de obositoare, hotărăsc să mă relaxez cu o porţie de „bârfă”, cu ajutorul tehnologiei, că de!, suntem în secolul XXI!
Daaa, și, cum v-așteptați, partea interesantă abia acum începe. Domn’ profesor de limba şi literatura română, din pură coincidenţă..., era în acelaşi ’’loc’’.
Ei, și partea interesa(n)tă în această întâmplare, porneşte de la renumitul BLOG de pe internet... Şi cum suntem o clasa silitoare şi, mai ales, de profil  pedagogic, ne făcurăm și noi Blog, că doar de!, dacă nu noi, atunci cine? Eeei, şi pentru că trebuia să scriem ceva pe acel Blog, luăm mai apoi hotărârea să postăm câteva amintiri din primul semestru de liceu precum şi comentarii pe baza amintirilor. Şi, cum numele meu se regăsea pe acolo, am hotărât să scriu și eu unul…..
Buuuun, până aici totul clar, frumos, roooz! Şi, cum spuneam mai`nainte,  nimeresc să fiu în acelaşi timp cu domn`profesor de română pe calculator!

Iacătă-o pe Carla în mediul ei preferat! Nici nouă, colegelor, nu ne displace, ba dimpotriva...

După cum ştiţi, ca o elevă conştiincioasă și modestă ce mă aflu, îl rog pe domn`professor (marele nostru critic – adică îndrumător -  în ceea ce priveşte materialele scrise) să îmi spună câteva păreri despre comentariul postat. DA, totul bine şi frumos până începe „calvarul”… şi unde nu începe domn profesor să facă o întreagă listă cu greşeli… După o zi atât de obositoare, storcătoare (!!!) asta punea capac! Mă pusese dracu` să mă perfecţionez într-ale scrisului tocmai luându-l pe tată-său de maestru… taman acum! Normal, mândră de ce realizasem şi de laudele colegelor, trecusem pe cealaltă parte a balanţei. Ce-i de făcut? Greşelile erau tot mai multe şi tot mai rizibile, iar cuvintele: „punctuaţia!”, „ortografia!” sau banalităţile de dactilo din cauza repeziciunii, gen „gript-fript-dript” şi, mai ales, întrebarea care îmi tulburase oboseala acumulată „fii mai explicită, unde sunt detaliile ?!”, mă scoteau din minţi.
Of, concluzia mea cu privire la cele întâmplate era Una singură: mă băgasem singură în gura lupului!... Într-un final, greşelile au fost epuizate... SLAVĂ CERULUI! Totul era pe cale să se termine!... dar, NU. Mă înşelam amarnic... prozatorul „chinuit” nu se lăsa păgubaş prea repede... Acum, după toată această zi infernală, urma încă o „provocare”: să repar toate greșelile în acea seară..., iar prin această „povestire” am demonstrat, fără să vreau, zicala „leneşul mai mult aleargă!”sau, mai bine spus, „mama-mpunge şi eu trag, ce mai cusătură fac!” A voastră colegă și prietenă (CĂSCATĂ - n.n., A.N.), CARLA
PE PAROLA MEA DE DASCĂL „CHINUIT”, VORBA EI, CĂ POSTAREA-I APARȚINE! DAR N-ARE, SĂRACA, PAROLA!